Despre asteptarile parintilor privind performanta pe gheata a celor mici am mai scris. Stand de vorba cu Andreea Ionescu de la Scoala de patinaj EduSport, am aflat mai multe despre radacinile nefaste ale asteptarilor nerealiste.
„Parintii isi schimba asteptarile cat ai clipi in functie de cat de bine ne descurcam noi, instructorii, sau antrenorii cu micutii si in functie de cum ii observa pe gheata pe cei mici.”
Ah, bun de stiut! Deci nu decizi de-acasa ca al tau poate sa faca performanta, ci realitatea te izbeste dupa ce aluneca de cateva ori sub atenta observare antrenorului. El e cel care decide. Acum, sigur, depinde cat de bun visezi si speri sa fie „ala micu”.
„Unii parinti vin cu ei doar ca sa le ocupe timpul si sa-i indrepte catre o activitate consumatoare de energie, ca mai apoi sa devina niste impatimiti ai acestei activitati (care, intr-adevar, fiind atat de complexa, provoaca o dependenta), iar altii vin convinsi si hotarati ca micutul sau micuta lor sa inceapa patinajul artistic de performanta, ghidandu-se dupa principiul “daca altii pot… si al meu poate!” Insa aceasta gandire nu este mereu in conformitate cu realitatea.”
Parintii au obiceiul sa compare copiii unii cu altii, fara a tine cont de toate aspectele necesare si de ritmul de invatare al fiecaruia cat si de stilul de invatare pe care noi antrenorii trebuie sa ni-l adaptam fiecaruia in parte. Cel mai interesant este ca vor ca in cel mai scurt timp sa reuseasca elemente pentru care un copil lucreaza in medie mult mai mult si se asteapta ca reusita sa depinda numai de antrenor si nu de conditia generala a copilului lor!
Cu Andreea de la EduSport am stat la povesti mai lungi, despre experienta ei ca patinatoare, ca instructor si ca mentor, despre ce resurse trebuie sa puna in miscare parintii ca sa isi sustina copiii in a face performanta si multe altele. Dar despre toate astea vom scrie intr-o postare viitoare.