Patinoar AFI – Cotroceni On Ice

Ce planuri ai pentru marti seara? La meteo se anunta 18 grade si-un soare care va apune “cu dinti”.  Va fi a doua zi de munca, sau de scoala, ziua aceea care s-a lepadat de amorteala de dupa weekend-ul tocmai incheiat, dar care e, vai, atat de departe weekend-ul urmator! Da. Va fi una dintre serile alea in care va trebui sa iti gasesti ceva placut de facut in doza mica.

Baietii de la hockey vor fi pe patinoarul nostru, Cotroceni on Ice, gata de un meci amical. Meciul se va desfasura intre echipele Torpedo si Predators, intre orele 21:30 si 23:30. Intrarea este libera, nu trebuie sa platesti pentru vreun bilet.

In plus, poti sa castigi unul dintre premiile puse la bataie de cele doua echipe, chiar in pauza dintre reprize.
Uite ce trebuie sa faci pentru asta:

  1. Trebuie sa apari la locul desfasurarii meciului, la Cotroceni on Ice, in mall-ul AFI Palace Cotroceni;
  2. Un reprezentant al organizatorilor se va plimba printre randuri cu o cutie de donatii. Poti dona orice suma – nu exista limite minime sau maxime – si cu aceasta ocazie te vei inscrie automat la tombola. Aceasta tombola are scop caritabil, ca de altfel si meciul in sine, urmarind sa stranga bani pentru un baietel diagnosticat recent cu leucemie.
  3. In pauza dintre reprize, se vor trage la sorti castigatorii, care isi vor primi premiile pe loc. Premiile consta in obiecte cool din lumea hockey-ului pe gheata: crose, tricouri, pucuri, etc.

Dar o tombola cu premii nu este motivul principal pentru a veni sa vezi un meci de hockey. Jocul in sine este spectaculos, ca orice joc de echipa. Te captiveaza si, in anumite momente, te tine cu sufletul la gura. Este potrivit atat pentru o seara cu familia in oras, cat si pentru o intalnire, sau pur si simplu pentru o seara pe care ti-o dedici tie.

Si-apoi, fii sincer, cate meciuri de hockey pe gheata ai vazut pana acum?