Daca ajungi la Cotroceni on Ice des, e imposibil sa nu o stii pe Monica: o data, pentru ca ea este persoana pe la care treci sa platesti, apoi fiindca daca ai o problema, o intrebare sau o nelamurire, la ea te duci pentru raspunsuri si nu in ultimul rand, pentru ca probabil si-a bagat coatele-n viata ta mai mult decat te-asteptai. Da, probabil stie daca ai frati sau surori si te intreaba ce mai fac, te invita la toate evenimentele care urmeaza sa aiba loc pe patinoar, iti gaseste, iti da, iti face si rezolva tot. Oameni ca ea mai gasesti pe ici-pe colo… oamenii aia care dau locului in care esti un sentiment de „acasa”.
„Dupa ce am terminat masterul, eram putin dezorientata. M-am angajat aici, sperand sa schimb lucruri la nivel personal”, incepe sa povesteasca, agatand un spray de curatat patine si punandu-se pe treaba cot la cot cu restul echipei. „Nu mai lucrasem niciodata si mi-a fost greu la inceput, insa am reusit sa ma adaptez destul de repede. Initial, treaba mea era sa stau la casierie, insa cu timpul a devenit mult mai mult.” Asta cam asa e, Monica sta lipita de scaunul de la casierie doar cat timp are clienti. Apoi o vezi alergand de colo-colo intre vestiare, patine, copiii care vin pe gheata si mamele lor, inapoi la patine si tot asa. „Am inceput sa cunosc clientii, sa le inteleg nevoile, sa mentin legatura cu antrenorii de patinaj si cu baietii de la hochei, care au seara antrenamente aici. M-am imprietenit si cu parintii copiilor de la patinaj artistic. Pentru ei, patinoarul e a doua casa.”
Lucrul cu clientii este complicat. Trebuie sa ii mentii multumiti, sa fii mereu pe faza, eventual sa anticipezi ce ar putea sa nu le placa. Asadar, altfel spus, e o munca epuizanta. Dar Monica a gasit un aspect pozitiv care-i da energie – prietenia cu cei mici. „Chiar si atunci cand eram suparata si veneam la munca, ii vedeam cum fugeau din capatul opus al patinoarului si se aruncau la mine in brate si ma pupau… parca imi trecea totul si eram din nou zambitoare.”